Doua stiri aparute recent si cam in acelasi timp mi-au readus in minte o companie asuprita la care am lucrat vreme de cateva luni, adica atat timp cat am fost insufletit de iluzia ca Statul chiar crede in si isi doreste “management profesionist”, vizand totodata revitalizarea acestui simbol economic al Romaniei – Posta Romana.

Prima stire – o mare companie privata poloneza care furnizeaza servicii postale intra in Romania.
Ca o paranteza relevanta insa, entitatea este, asemenea celor mai multe Poste din lume, organizata serios.

Cuprinde 8 subsidiare distincte si specializate (transport, curierat, corespondenta neadresata, servicii financiare samd), organizate deci intr-o maniera in care (ne)profitabilitatea se poate observa si localiza imediat. Intr-o astfel de modalitate recomandata si de studiile platite cu milioane de euro ale Roland Berger, Posta Romana nu a acceptat sa-si demareze restructurarea operationala, se merge in continuare pe “totul la gramada” si pe “centralizare”, printre pagubele colaterale ale acestei politici numarandu-se si divizia PrioriPost pe care am condus-o, care pare astfel condamnata la a ramane doar o forma fara fond.
In schimb, corect organizata de la bun inceput, InPost detine deci potenta necesara si pentru o expansiune si in afara granitelor proprii.

A doua stire – Posta Romana vrea sa ia un nou credit de 100 milioane lei.
Cu nici o luna in urma, umbrita intre mult mai mediatizatele stiri depre cainii maidanezi si Rosia Montana, razbatea o informatie despre cum ne-a mai sterpelit Guvernul cativa Euro din buzunarul fiecarui contribuabil prin stergerea datoriilor aceleiasi Poste Romane, care capata astfel “abilitatea”, rezervata companiilor de stat care activeaza insa pe o piata concurentiala, de a acumula noi datorii.

Vorbim despre o paralela intre o companie privata poloneza de servicii postale care este in plin avant si una romaneasca de stat ajunsa intr-o situatie deplorabila si in care continua, din pacate, neperturbata o”mimare” a procesului de transformari pe care chiar actionariatul l-a solicitat (probabil doar formal) in propriile documente programatice, o mimare facuta pe spinarea proprietarilor de fapt, adica a noastra.

De-a lungul ultimilor ani, stergerea datoriilor la companii precum CFR, Oltchim, CNPR si nu numai a dus la pagube de miliarde de euro la buget, adica de sute de euro in buzunarul fiecarui contribuabil.
Pentru a nu fi considerate de catre UE ca un ajutor de stat si pentru a le face posibile, companiile trebuie sa fie in proces de privatizare si de restructurare.

Aparent e in interesul statului sa treaca la treaba, cel putin eu asa am crezut, dar cand te lovesti in interior de anumite lucruri, de rezistenta, esti fortat sa cauti explicatii plauzibile si incepi sa emiti ipoteze.

Una ar fi aceea ca privatizarea ar putea aduce cu sine, nu-i asa, disparitia de la “butoane” a reprezentantilor unei alte organizatii paralele (Partidul Politic) careia vremelnicii lideri ai entitatii economice ii sunt de fapt datori si care, cum bine a demostrat istoria, sub diverse forme de fapt dreneaza resursele, capusand organizatiile ale caror proprietari fara voie suntem noi.
Si atunci o varianta posibila pentru decidenti in demersul de prezervare a status-quo-ului este sa “mimam” si privatizarea, iar realitatile par sa o confirme.

In paralel, cum povestea un ministru mai deunezi, le mai spunem celor de la Comisia Europeana ca suntem decisi privatizam, sa facem restructurare, sa eficientizam.
Si ca sa fim credibili, ne facem ca implementam pe alocuri “management privat”, caruia avem grija sa ii taiem mainile si picioarele, dar asteptandu-ne sa inoate si sa castige cursa.
Sau nu, pentru ca si tapii ispasitori au utilitatea lor si poate fi si aceasta”decredibilizare” pe “agenda” politicului, cu concluzii de tipul “am incercat ca ne-a fortat FMI-ul, le-am dat o caruta de bani si n-au facut nimic”.
Pentru ca actiunile acestea de restructurare, daca sunt facute serios, inseamna ca “lovesti” in risipa, in furt, in ineficienta, in licitatii cu dedicatie, in locurile de munca oferite politic, in voturi etc. Asa ca e mai usor sa aplicam clasicul “sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic”.

Astfel incat, din perspectiva unor asupritori care si-au faurit din conceptul de “Stat” o justificare legala, nu prea exista o alta sansa decat sa se “mimeze” si in toate aceste demersuri.
Taierea datoriilor este profund imorala si nu este altceva decat un “gir” pentru neregulile trecute si o invitatie la nereguli viitoare si ar fi de dorit sa fie interzisa prin lege sau acceptata doar prin referendum.
Intre timp, mimam ca “restructuram”, in cel mai bun caz limitandu-ne la a taia posturi care erau deja vacante si la a concedia colectiv “la cerere”, acordand salarii compensatorii care costa atat compania cat si contribuabilii si care prin dimensiunea lor mai favorizeaza si o “hemoragie” tocmai a acelor resurse umane pasibile de a adauga valoare companiei in viitor.

Iar pentru publicul larg, la televizor, in toata aceasta perioada “mimam” intentia de “salvare” a companiilor de stat. Din pacate… sa fim seriosi…

Articol publicat si pe Wall-Street.ro.