„Opriți genocidul economic!” – Scrisoare deschisă a antreprenorului Octavian Bădescu (#hailatreaba) către Președintele României

Autor: Octavian Badescu | Publicat in: sfin.ro | 

Inițiativa #hailatreaba, aparută în mediul online ca urmare a măsurilor de diminuare drastică a activității economice și sociale adoptate de către factorii politici din România, adresează
Președintelui României Klaus Iohannis și
Prim-Ministrului Ludovic Orban, prezenta Scrisoare Deschisă
 Stimate Domnule Președinte, Stimate Domnule Prim-Ministru,

Oprirea generalizată a vieții sociale și a economiei românești prin decrete militare, ar trebui să se încheie. Daunele de durată și de anvergură cauzate de acest precedent autoritar le depășesc cu mult pe cele cauzate de virusul COVID-19. Poporul român – indivizi, familii, afaceri – trebuie să decidă singuri cum și când să revină la viața lor de zi cu zi.
Nicio instituție a Statului nu are căderea (cel puțin morală) să închidă viața economică și socială a cetățenilor săi, pe termen nedefinit, sub pretextul unor „situații de urgență”. Funcționarii de stat și locali pot pretinde, sau chiar deține, puteri legale pentru a-și închide comunitățile. Dar ar trebui să reziste la exercitarea acestor puteri.
Considerăm “sănătatea” o chestiune ce intră în primul rând în zona de “responsabilitate individuală” și abia apoi de responsabilitate a comunităților (familie, loc de muncă, localitate). Responsabilitatea conceptului de “stat” poate fi asumată eventual în profilaxie, în anumite intervenții punctuale, țintite și în limitele bugetare prestabilite, fiind conștienți că niciun sistem nu este arhitecturat să funcționeze corect în regim de “suprasarcină” conjuncturală.
Nu știm și încă nu putem știi, câți români se vor îmbolnăvi sau vor muri de virus. Știm că predicțiile cu privire la infecția și ratele de deces sunt extrem de nesigure.
Chiar și decesele reale atribuite COVID-19 nu sunt atât de ușor de numărat. Vârsta, starea generală de sănătate și comorbiditatea sunt variabile dificil de evaluat, iar oamenii pot muri „cu” virusul, dar nu „din” cauza acestuia în mod necesar – dovadă rata dintre vindecări și decese. De asemenea, este foarte dificil de evaluat letalitatea virusului în raport cu tipurile de gripă și răceli cunoscute anterior.
Până în prezent, decesele COVID-19 în Romania și în alte părți din lume sunt cu mult mai puține decât decesele în anotimpurile gripei obișnuite sau din pandemiile anterioare. Această înțelegere este importantă pentru a pune virusul, iar răspunsul guvernului la acesta, în perspectivă. Chiar și în timpul pandemiilor, depresiilor și războaielor mondiale trecute, oamenii au mers la muncă.
Suntem la curent cu statisticile legate de victimele COVID-19 și cu scenariile estimate în funcție de gradul de intensitate al reacției guvernamentale, la nivelul statelor. Ne dorim un număr cât mai mic de victime ale pandemiei dar, în același timp, nu putem ignora numărul victimelor calculat ca rezultat al întregului proces sau costurile financiare ale diferitelor tipuri de intervenții ale statelor, costuri care sub o formă sau alta sunt și vor fi suportate în final tot de către contribuabili.

Citeste mai mult:
https://www.sfin.ro/opriti-genocidul-economic-scrisoare-deschisa-a-antreprenorului-octavian-badescu-hailatreaba-catre-presedintele-romaniei/