Octavian Bădescu, fondatorul Sameday Courier, a demarat lansarea unui nou start-up, rezultat al celei mai recente investiții: o franciză RE/MAX în Capitală.
Noua franciză va funcționa sub numele de RE/MAX Freedom Group și va fi activă începând din luna august.
Am stat de vorbă cu Octavian despre noua sa investiție reușind, astfel, să aflăm mai multe lucruri legate de motivele care l-au determinat să facă acest pas important, percepțiile în raport cu piața imobiliară, așteptările și planurile de dezvoltare a noului său bussiness – RE/MAX.
Discuția noastră a luat, treptat, turnura unui interviu din care nu lipsesc insight-urille valoroase – informații care pot fi considerate o referință bună de către orice antreprenor pregătit de o nouă provocare: un business în imobiliare.
Kati Roșca:
De ce ai ales această investiție?
Octavian Bădescu:
Pe de-o parte sunt atras, într-o anumită măsură, de piața imobiliară, zona în care sunt eu însumi investitor. Atenția mea merge chiar către segmentul de piață în care brand-ul RE/MAX este specializat și poziționat ca nr. 1 in lume : “residential – secondary market”.
Pe de altă parte, am analizat inclusiv această oportunitate de peste jumătate de an, informându-mă la un nivel destul de detaliat cu privire la piața internă și evoluțille în plan internațional, inclusiv în ceea ce privește business-ul RE/MAX.
Am studiat mai multe modele și am concluzionat că, în acest moment o franciză RE/MAX este cea potrivită pentru o investiție.