ZF Live. Octavian Badescu, Sameday Courier: O sa ajungem ca singurele afaceri care vor fi rentabile sa fie facute cu bani de la stat

Unul dintre pericolele care pandeste pro­gramele de finantare pentru antreprenori inte­gral cu bani de la stat este aparitia unor antre­prenori “de bani gata”. Aceste programe de finantare 100% merg dintr-o zona de sprijinire a antreprenoriatului intr-o zona de protectie sociala, a spus la Octavian Badescu, Sameday Courier, in cadrul emisiunii de business ZF Live.

“Nu cred ca banii statului, din taxe si impozite, ar trebui sa mearga in proiecte de mare risc, facute de aspiranti. Scopul taxelor si impozitelor nu este acesta. Daca antreprenorul este cel care isi asuma riscul, iar profitul este recompensa riscului, atunci un antreprenor care e finantat 100% de la stat este indreptatit moral la profit sau dividende? Cred ca dintr-o anume perspectiva este eronat acest program, dar banii trebuie accesati, pentru ca altfel risti sa fii scos din piata”, a spus Octavian Badescu.
Un numar de 10.000 de mici antreprenori pot primi in acest an granturi de maximum 200.000 lei (circa 44.000 euro) pentru lansarea unui start-up, finantarea acoperind integral investitia in proiect, in baza noului program “Start-up Nation – Romania”. Pentru a putea beneficia de acest grant, antreprenorii trebuie sa acumuleze un punctaj minim de 60 de puncte din 100 posibile, dintr-o grila de punctare.