Autor: Octavian Badescu | Publicat in: wall-street.ro | 

Dupa primele doua saptamani petrecute ca director la PrioriPost, cu ocazia unei intalniri informale, am primit o intrebare din partea unui membru al Consiliului de Administratie:

“Ce-i misca pe postasi ?”

M-a bucurat intrebarea, denota interes pentru companie si redau partial mai jos raspunsul pe care i l-am dat atunci dupa prima impresie, raspuns cu care a fost de acord.

<<In raspuns se afla cheia salvarii Postei, e o companie de „servicii” – oamenii sunt elementul decisiv.

Ai ca premise faptul ca nu-i poti motiva cu bani, ca s-au perceput vesnic ca niste asupriti sub niste conduceri venite mereu politic, fara continuitate si pe care o percepeau cel putin ca neavand competenta generala si expertiza specifica, urmareau alte interese personale, pe banii produsi de ei. – Prin urmare, nu au cum sa respecte acest tip de leadership, nu cred in el, li s-a parut ca nu le vorbeste limba si ca sunt folositi, iar atunci au dezvoltat tehnici de supravietuire si aparare asa cum s-au priceput ei, accentuand declinul organizatiei (evolutia 2006-2008 fiind conjuncturala).

Prin urmare, in astfel de situatii se pot intampla cateva lucruri – secunzii „middle managementului” (pentru ca sefii lor nu stiau meserie) manipuleaza „top”-ul pentru a-si proteja micile interese, supravietuiesc cei care nu au idei si doar iau notite, iar de sub middle management-ul „adaptat la situatii” nu sunt sanse sa vina niciun input.

Iar acum postasii au si obosit sa mai aiba asteptari, nu mai cred in minuni, insa cred ca pot fi retreziti.

Parerea mea este ca Posta poate fi salvata de postasi, de 25.000 postasi uniti si focusati pe termen de macar 6-12 luni in jurul unei singure idei – „sa ne salvam compania” (pentru ca sunt foarte atasati de ea), coordonati de o echipa de „implicati”, nu de „participanti”, motivata nefinanciar pentru a putea fi „exemplu”, unita in jurul acestei idei, cu o credibilitate si autoritate greu contestabile (experti pe care sa-i perceapa ca stiu despre ce vorbesc, controleaza lucrurile si in acelasi timp ii inteleg si tin la ei, le dau atentie, cred in ei), care sa se angajeze macar pe termen de un an (desi pentru un proces complet va fi nevoie de cca 2-3 ani) la o misiune care poate avea un impact de exceptie.

Cu inima si minte se poate salva Posta – un simbol economic (150 ani, cea mai vasta retea de unitati, cel mai mare angajator, cea mai mare experienta cumulata a angajatilor) al unei natiuni.>>

Poate parea idealista perspectiva mea de la acel moment -, insa si acum consider ca in conditii normale poate fi o “reteta” viabila si parte din actiunile mele ulterioare (printre care si propunerea neaprobata de a-mi reduce partea fixa a salariului la 1 Euro) au avut ca baza de plecare argumentatia anterioara.

Dupa cateva luni, cu vreo doua saptamani inainte de a decide sa plec, tot intr-o discutie informala, cu un lider sindical de aceasta data, am mai primit intrebare, la fel de relevanta, care poate ascunde si un mesaj, intrebare al carei raspuns te determina de asemenea sa actionezi:
“Domnule director, noi ne-am convins ca dumneavoastra vreti sa salvati Posta, insa sunteti sigur ca Posta vrea sa fie salvata ?”

Marturisesc ca la asta nu ma gandisem, insa a trebuit sa o fac ulterior.

Pai, sa o luam pe rand si sa definim termenii. Ce intelegem prin “salvare” ? O acceptiune ar putea fi aceea de a evita insolventa, a elimina pierderile operationale si a redemara cresterea, pastrand cat mai mult din locurile de munca.

Apoi, cine este Posta si care sunt stake-holderii ei ? Au ei interes sa merga bine compania ?

Cititi mai mult:
https://www.wall-street.ro/editorial/777/Statul-vazut-de-la-o-Posta-Salvarea-companiilor-de-stat-de-la-ideal-la-realitate