Cazul “Tarom”. Intotdeauna exista cel putin puterea de a nu te complacea.

Un recent titlu de presa ne citeaza o declaratie patetica, apartinand “managerului privat” recent dat afara de la Tarom, dupa 4 ani de mandat: “Nu am avut nicio putere”. Asa sa fie oare ?

Un alt titlu legat de subiectul “Tarom” ne induce faptul ca managementul privat este un esec, un domn (ne-strain de zona politica) concluzionand sententios: “Nu va functiona niciodata managementul privat la stat pentru ca sunt doua civilizatii diferite, una care se uita la profit si la cota de piata, iar una care nu se uita doar la profit, ci la interesul cetateanului. Acest proiect trebuie sa inceteze”. Asa sa fie oare ?

Cazul “Tarom” – in buna masura ilustrativ pentru epopeea managementului implementat pe baza OUG 109 – merita cel putin o succinta discutie, lucrurile nu sunt atat de simple, solutiile fiind insa evidente.

Desi cu activitate preponderenta in mediul privat antreprenorial, personal m-am intersectat direct cu zona “de stat” in doua randuri – o data ca “executiv” – recrutat in baza OUG 109 ca “manager privat” la PrioriPost/Posta Romana in anul 2013, iar a doua oara – actualmente, ca “administrator”, membru in Consiliul de Administratie al unei alte mari companii de stat – Electrocentrale (ELCEN) Bucuresti. Consider ca am deci premise sa inteleg destul de bine si corect fenomenele astfel incat aduc in lumina cateva problematici.

Executia publica are la baza – conform “uzantelor” impamantenite – un raport justificativ al corpului de control si nu cred ca mai este cazul sa punctam in detaliu ce anume i se reproseaza de catre reprezentantul actionarului domnului ex-director al Tarom. Informatiile sunt publice, relevante in a intelege situatia daca le parcurgi cu o minima atentie si procedura este tipica, desi ea insasi un subiect in sine – nu o comentez acum.

“Capetele de acuzare” se refera la nerespectarea parametrilor si indicatorilor bugetari aprobati, cumulat cu previziuni nerealiste, la problematici ce tin de personal si de relatia cu sindicatele, la diferite disfunctionalitati manageriale si procedurale mai mult sau mai putin evitabile in contextul dat. Se vorbeste de lipsa de interes si de responsabilitate, de o situatie dezastruasa, unicul tap ispasitor fiind – conform tiparelor – Ceausescu, pardon – Heinzmann.

Domnul Heinzmann, odata eliminat din sistem, ne furnizeaza si dansul intr-un interviu foarte interesant de parcurs cateva “descoperiri”, absurditati, aparente ciudatenii, nu e cazul sa intram acum in multe detalii.

Infrant, desi se pare ca s-a reusit in mandatul sau reducerea pierderilor, domnia sa isi varsa naduful dupa 4 ani de coabitare – pe multe sute de mii de euro – cu sistemul. Sintetizand: “Nu am avut nicio putere. Tarom nu este o companie aeriana normala, comerciala, este mult mai mult de atat. Exista un mediu politic. Sunt prea multe interese din afara. Ordonanta de urgenta 109 (pentru introducerea managementului privat la companiile de stat) nu functioneaza la Tarom, este o mascarada. Ai doar palaria de manager privat, dar nu ai mijloace. Am avut sapte ministri ai Transporturilor si patru consilii de administratie diferite pe timpul mandatului meu. Mi-au cerut sa nu vorbesc cu presa, ultima interdictie fiind primita chiar de la actualul ministru. Acum ma consider liber si nu imi mai pasa”, a explicat candid Heinzmann decizia de a vorbi cu presa abia la final de mandat.

Dezamagitor. Insa Heinzmann nu bate campii in continutul spuselor sale, nu doar in cele citate aici.

Ca unul care si-a facut o idee despre ceea ce inseamna companie de stat, confirm ca ceea ce spune omul despre Tarom are sens. Personal il inteleg perfect si in ceea ce spune si foarte probabil ca are dreptate, dar totodata inteleg si fenomenele. Fenomene pe care insa si dansul ar fi putut si ar fi trebuit sa le inteleaga, ca si mine, dupa numai cateva luni. Si poate ca le-a si inteles, implicit si unde vor conduce.

Asa cum declaram intr-un interviu din urma cu aproape 3 ani – la plecarea din Posta Romana, continui sa consider ca, in momentul in care realizezi ca masurile si obiectivele preconizate in planul de management nu pot fi implementate (indiferent de motive) si va exista implicit un impact pe rezultatele asumate, ca manager este corect sa reactionezi imediat si sa iei decizii in consecinta.

Atrageam atunci atentia ca “managerii privati” au datoria sa lupte impotriva unui pericol mortal – acreditarea de catre politic a ideii convenabile ca “managerii privati au venit pe o gramada de bani si nu au facut nimic”.

In opinia mea, prestatia directorului Tarom, non-combatul sau in disputa cu problematica structurala a daunat foarte mult conceptului de “management profesionist la companii de stat”.

Concept din start perfectibil si incomplet, proiectul se constituia insa ca un posibil “pas inainte”, fie si din perspectiva faptului ca putea pune anumiti manageri de buna-credinta in ipostaza de a intelege cum stau lucrurile si de a avea o oportunitate cel putin de comunicare, prin care sa determine schimbari.

Directorul Tarom a avut puterea. A avut cel putin puterea de a nu se complacea in aceasta situatie pe care o invoca. Domnia sa a ales insa sa nu o foloseasca.

Nu pot sa imi ascund dezamagirea in raport cu faptul ca si directorul Tarom s-a complacut, deci intr-adevar – acum se poate spune despre dansul ca a fost invins de “sistem”.

Personal, poate si pentru ca nu ma consider pe final de cariera, am ales si voi alege intotdeauna o alta cale, cred eu mai potrivita si sigur ar fi mult mai de impact daca si altii ar aborda lucrurile similar… chiar daca nu le ridica nimeni vreo statuie. E pur si simplu mai OK din punct de vedere moral si este un motiv suficient dupa parerea mea.

Plus ca este de datoria noastra sa ne opunem cu toata forta perpetuarii unor anomalii structurale prezente in tot ceea ce inseamna ecosistemul companiilor de stat (si voi aborda acest subiect intr-un proxim material).

Altfel, prin forta imprejurarilor generate de evolutia anticipabila a lucrurilor vom plati scump, noi si copiii nostri. Vom ajunge spre final la nationalizari – chiar si ale agonisirilor individuale – si apoi inevitabil- la saracie.

———————————————————————————–

Octavian Badescu – 40 de ani, economist – este antreprenor in sectorul serviciilor, actionar majoritar al Sameday Courier – prima companie romaneasca listata pe piata AeRO a BVB.

In anul 2013 a fost pentru o perioada implicat ca “executiv” in proiectul denumit generic “management privat la companii de stat” la Compania Nationala Posta Romana (PrioriPost) iar actualmente este membru in Consiliul de Administratie a SC Electrocentrale Bucuresti SA.

Sustinator entuziast al virtutiilor pietei libere si al libertatii in ansamblu, preocupat de implicare in evolutia societatii in general si de optimizarea gestionarii resurselor publice in particular, Octavian publica cu regularitate puncte de vedere pe teme antreprenoriale, manageriale, economice, sociale si politice si se implica activ in diferite proiecte legate cu precadere de antreprenoriat si de formarea tinerilor, fiind si membru al Romanian Business Leaders.