Selecție de peste 100 de articole, interviuri și apariții media despre Octavian Bădescu, publicate de-a lungul anilor în presa română de afaceri și economică.
Kit de presă
Bio scurtă
Octavian Bădescu este economist, antreprenor și gânditor sistemic, cu peste 20 de ani de experiență managerială. A fondat și vândut Sameday Courier — prima companie românească de curierat listată la bursă, preluată de eMAG în 2017 — și RetailPlus Eastern Europe, preluată de grupul Nielsen. În prezent conduce Freedom Group, companie de consultanță imobiliară afiliată rețelei internaționale eXp Realty, și este fondatorul proiectului social Banca de Minute. Este autorul a trei cărți de economie — „Pentru o Românie de Aur”, „Timpul – Resursă și Monedă” și „Economia pentru Toți” — și președinte fondator al EconoFuture. Este cunoscut pentru conceptele de capitalism distributiv și democrație delegativă.
Bio extinsă
Octavian Bădescu este economist, antreprenor și gânditor sistemic român, cu peste 20 de ani de experiență în construirea și vânzarea de companii. În 2007 a fondat Sameday Courier, prima companie de curierat din România listată la Bursa de Valori București (piața AeRO) — vândută către eMAG în 2017. A fondat de asemenea RetailPlus Eastern Europe, companie de cercetare de piață preluată de grupul Nielsen. Din 2017 conduce Freedom Group, o companie de consultanță imobiliară cu un model inovator de acționariat pentru agenți, afiliată astăzi rețelei globale eXp Realty. Este fondatorul Băncii de Minute, un proiect social care propune o monedă alternativă legată direct de timp, și al inițiativei EconoFuture, al cărei președinte fondator este. A candidat independent la Primăria Generală a Capitalei (2020) și pentru Senatul României (2024), promovând principii de libertate economică individuală. Este autorul a trei cărți — „Pentru o Românie de Aur” (2022), „Timpul – Resursă și Monedă” (2023) și „Economia pentru Toți” (2024) — și a publicat peste 30 de editoriale în presa economică românească (Ziarul Financiar, Wall-Street.ro). Este cunoscut pentru conceptele de capitalism distributiv și democrație delegativă.
Pentru interviuri sau solicitări de presă: programează o discuție.
Sameday Courier & Curierat
- ZF Live: Sameday Courier – „Ne delistăm din cauza birocrației”
- ZF: Octavian Bădescu iese din Sameday Courier, predă compania către eMAG
- ZF: A investit într-o aplicație mobilă de curierat (Lokko)
- ZF: Omul de afaceri care a fondat Sameday – despre inflație
- Economica.net: eMAG a cumpărat Sameday Courier
- Revista Biz: eMAG a cumpărat Sameday Courier
- Revista Biz: Curierat în era digitală
- Revista Biz: Drumul spre succes
- Revista Biz: Creșteri de 15% pentru Sameday Courier
- Revista Biz: Profituri crescute cu rapiditatea unei livrări Sameday
- Revista Biz: Antreprenori la bursă
- Revista Biz: Sameday Courier – randament dividend 4,5%
- Săptămâna Financiară: eMAG a cumpărat de la Bădescu 80% din Sameday Courier
- StartupCafe.ro: Interviu video – Lokko, business de curierat direct în telefon
- Business24.ro: Lokko – aplicație inovatoare de curierat, interviu
- Revista Cariere: O nouă aplicație mobilă de curierat
- Ziare.com: Lokko – aplicație inovatoare de curierat, lansată de un român
- NoCash.ro: Lokko – prima aplicație de curierat cu plată în Bitcoin
- Wall-Street.ro: Sfatul unui antreprenor din curierat – faceți afaceri în parteneriat [VIDEO]
- BURSA.RO: Fondatorii Sameday Curier, prima listare pe AeRO, își iau compania acasă
- BURSA.RO: După experiența pe AeRO, eMAG preia firma Sameday Courier
- Wall-Street.ro: Sameday Courier vine pe bursă cu dividende și așteptări de triplare a profitului
- ZF: Tranzacție surpriză – eMAG cumpără Sameday Courier
- Economica.net: Sameday Courier, primul brand românesc de curierat listat la Bursă
- StartupCafe.ro: Video Dezbatere – de ce iese Sameday de pe bursă
- ZF: Adio, Delivery Solutions pe bursă – compania se retrage de la tranzacționare
- Forbes.ro: Cum funcționează prima aplicație mobilă de curierat „made in Romania” (Lokko)
Portret Antreprenorial
- Wall-Street.ro: Prânz cu antreprenorul Octavian Bădescu
- Research-live.com (EN): Nielsen buys out Retailplus Eastern Europe
- Daily Research News Online (EN): Nielsen Buys Out Romanian Retail Firm
- Romania Insider (EN): Nielsen preia integral compania de cercetare de piață
- Revista Cariere: Născut pentru antreprenoriat! (profil, 2012)
- Free Market Road Show: Octavian Bădescu, vorbitor invitat
- Aleph Business: „O acțiune crește pe bază de fundamente, adică dă dividende”
Imobiliare
- Forbes.ro: Investește într-o franciză RE/MAX în București
- Capital.ro: Cu banii de la eMag, a cumpărat o franciză imobiliară
- ZF: Fost proprietar Sameday – a investit în imobiliare
- ZF: Freedom Group – vinde 75% din acțiuni pentru finanțare
- Revista Biz: Tranzacțiile imobiliare, în scădere cu 75%
- Revista Biz: Octavian Bădescu demarează un nou proiect imobiliar
- Revista Biz: CEO pentru România – ReMax Freedom Group
- Revista Biz: Octavian Bădescu investește în imobiliare
- Revista Biz: Imobiliarele, magnet pentru antreprenori
- Economica.net: Freedom Group iese din franciza RE/MAX
- Wall-Street.ro: Lansează un model unic – societate deținută de agenți
- Adevărul: A părăsit rețeaua RE/MAX, demarează un nou model de business
- InstalNews.ro: Investește într-o franciză RE/MAX în București
- Wall-Street.ro: De la curierat la real-estate – clienți, consultanți și piață
- Economica.net: Freedom Group a ajuns la o capitalizare de 10 mil. lei într-o lună
- Economica.net: Freedom Group scoate la vânzare 75% din acțiuni, la 2,5 lei/acțiune
Cărți
- Money.ro: Lansează cartea „Timpul – Resursă și Monedă”
- BURSA.RO: Lansează cartea „Pentru o Românie de Aur”
- Club Antreprenor: Lansează „Pentru o Românie de Aur”, reformă economică
- Curierul Național: Lansează cartea „Pentru o Românie de Aur”
- ZF Live: Autor al cărții „Timpul – Resursă și Monedă”
- The Market for Ideas (EN): Time – Resource and Currency
- Capital.ro: Reforma economică profundă de care are nevoie România – soluțiile lui
- Money.ro: Lansează cartea „Pentru o Românie de Aur”
Proiecte & Inovație (Banca de Minute)
- Club Antreprenor: Interviu – Banca de Minute, instrument pentru libertate individuală
- PROFIT.ro: A investit 500.000 lei în proiectul Banca de Minute
- BURSA.RO: Banca de Minute lansează propria platformă de schimb
- Money.ro: Primii 250 de români au accesat Venitul Universal Necondiționat
- Aleph Business: Banca de Minute lansează propria platformă de schimb
- Money.ro: „Banca de Minute”, o viziune a antreprenorului
- Money.ro: EXCLUSIV – Interviu despre „minut convertibil” și Banca de Minute
- Money.ro: QUIZ – Inițiativa #hailatreaba, „Tu ce îți dorești?”
Implicare Politică
- Capital.ro: Un antreprenor pur-sânge pentru Capitală – candidat liber
- Ziare.com: Mișcarea Liberală – „Vrem mai puțin stat”
- Ziare.com: Mișcarea Liberală trimite candidați în sectoare
- Ziare.com: USB este partid politic, nu ONG
- Wall-Street: Candidatul independent la Primăria Capitalei
- Revista Biz: Candidează la Primăria Capitalei
- Revista Biz: Forgaciu și Bădescu, propunerile Mișcării Liberale
- Revista Biz: Se alătură Partidului Mișcarea Liberală
- Digi24: Lista candidaților la Primăria Generală București (2020)
- Mediafax: Cine sunt candidații la Primăria Capitalei – lista completă (2020)
- Știrile ProTV: Candidații înscriși la alegerile pentru Senat (2024)
- Știrile ProTV: Lista candidaților la alegerile parlamentare 2024
- Observator News: Lista definitivă a candidaților în București (2024)
- BURSA.RO: „Criza nu a fost provocată de virus, ci de deciziile politice”
- Money.ro: Candidatul liber acuză partidele politice de blat
- Money.ro: Soluțiile pentru București ale candidatului liber
Interviuri Video
- YouTube: Interviu GPeC Summit 2015 (Sameday Courier)
- YouTube: Interviu – Fondator Banca de Minute
- YouTube: Deficitul comercial și raportarea AUR la această problematică
- YouTube: Adevărata miză a localelor – cu Octavian Bădescu
- YouTube: Startup Cafe – Interviu Octavian Bădescu, Partea 1
- YouTube: Antreprenor în România – Interviu Octavian Bădescu, Partea 1
- YouTube: Antreprenoriat și imobiliare – cu Octavian Bădescu
- YouTube: Cum pierdem totul din cauza creditelor – cu Octavian Bădescu
- YouTube: Despre disperarea PSD/PNL în privința alegerilor din 2024 – la SensTV
Articole scrise de Octavian Bădescu
- Wall-Street.ro: Mediul de afaceri din România anului 2017
- Wall-Street.ro: (I)logica programelor de tip Start-up Nation
- Wall-Street.ro: Dacă ar fi banii mei, i-aș aloca acestui proiect?
- Wall-Street.ro: Transferul gratuit de valoare – elefantul din agenții
- Wall-Street.ro: Radiografia tranzacționării imobiliare pentru un proprietar
- Wall-Street.ro: Reprezentarea exclusivă a cumpărătorilor. Câteva argumente
- Wall-Street.ro: Reprezentarea exclusivă. Realități pentru vânzători
- Wall-Street.ro: Tranzacționarea imobiliară și capcana sumei rotunde
- Wall-Street.ro: Dilemele proprietarului care vrea să vândă
- Wall-Street.ro: Vinzi, cumperi, închiriezi? 10 reguli care îți vor aduce bani
- Wall-Street.ro: Constituția Bunului Simț – pro și contra deciziilor politice în COVID-19
- Wall-Street.ro: Intervenționismul etatist împotriva libertății individuale
- Wall-Street.ro: România – între „taxa pe lăcomie” și „m…e PSD”
- Wall-Street.ro: Cum fructificăm potențialul României? O abordare antreprenorială
- Wall-Street.ro: Cultura împrumutatului de bani la români
- Wall-Street.ro: Nu mai avem forță de muncă. Relocăm în companiile de stat?
- Wall-Street.ro: Statul între două dimensiuni – prizonier și asupritor
- Wall-Street.ro: #GuvernulTAU. Vrem altceva, o nouă clasă politică?
- Wall-Street.ro: Tragedia greacă modernă este despre state, bănci și democrație
- Wall-Street.ro: Sunt împotriva interzicerii fumatului în localuri!
- Wall-Street.ro: Un Pact pentru Fiscalitate și 5 întrebări nerostite
- ZF: Opinie – Chiar duduie economia și ne merge atât de bine?
- ZF: Mulțumim din inimă Poștei Române! (opinie)
- ZF: Scăderea populației active până în 2050 (opinie)
- ZF: Ce va însemna criza coronavirus pentru România (opinie)
- ZF: De la Simona Halep la impozitarea performanței (opinie)
- ZF: Radiografia companiilor de stat (opinie)
- ZF: Legea prevenției nu ar fi rea (opinie)
- ZF: Fondurile nerambursabile – de la antreprenoriat la asistență socială (opinie)
- ZF: Resetarea statului – 15 „inovații” care pot schimba România (opinie)
- ZF: De la Codul fiscal la reconfigurarea statului (opinie)
- ZF: „Ștergerea datoriilor” sau cum NU se eficientizează o companie (opinie)
- ZF: Resetarea statului – 10 „inovații disruptive” (opinie)
- Money.ro: Sunt garanțiile și subvențiile de stat soluții viabile? (opinie)
- Money.ro: „Timpul” înseamnă „Bani” (opinie)