M-am intalnit miercuri seara pentru a doua oara cu studentii in cadrul proiectului pe care il organizez impreuna cu Universitatea Bucuresti, “Seri de mentorat pentru cariera”. A fost o intalnire relaxata, in care, alaturi de invitata si buna mea prietena, Mihaela Forgaciu, specialist de top in HR, am discutat despre cum sa ai succes in cariera, mai ales daca esti la inceput de drum.
Mihaela le-a captat imediat atentia celor aflati in sala, incepandu-si speech-ul cu un comentariu indraznet: “Pe mine nu ma intereseaza neaparat daca un tanar care vine la interviu are sau nu si studiile de master completate. Asta nu mai conteaza atat de mult la momentul actual, mai ales daca faci un master doar ca sa bifezi si aceasta optiune”. Mihaela le-a povestit apoi studentilor despre traseul ei profesional, insistand asupra importantei de a experimenta: cat mai multe lucruri, cat mai diverse. A dat exemple de activitati ca implicarea in organizatii ca AIESEC sau posibilitatea de a pleca in strainatate cu programe ca Work and Travel, lucruri care te ajuta in fata unui posibil angajator.
Mihaela putea vorbi la infinit despre cum se construieste un CV, despre cum ar trebui sa te prezinti la un interviu s.a. Voi aminti cateva dintre punctele cheie in care si eu cred la fel de mult atunci cand un tanar (de cele mai multe ori fara experienta anterioara de lucru) vrea sa se angajeze:
– E important sa gasesti o modalitate prin care sa te diferentiezi. Ce inseamna asta? Indiferent daca te documentezi temeinic legat de compania la care aplici, ca iti creezi un CV creativ si un mail pe masura, ca faci o invitatie indrazneata sau ca iti faci un blog unde construiesti pe pasiunea si expertiza ta, un astfel de”carlig” valoreaza mult in ochii angajatorului;
– Faci networking. Mergi la evenimente relavante pentru domeniul profesional in care vrei sa lucrezi, ii cunosti pe oamenii-cheie etc.;
– Oferi ceva angajatorului. Iti pui la bataie timpul, disponibilitatea, resursele, capacitatea de a invata. Totul gratuit. El nu are de pierdut nimic, tu nu ai de pierdut nimic. Decat sa stai degeaba si sa te intrebi de ce nu iti gasesti un job, poate ca ar fi mai bine sa incepi prin a te oferi pe tine ca resursa pentru compania la care iti doresti sa ajungi;
– Esti activ in social media. Ai profil de LinkedIn, un Facebook cu tenta profesionala, stii tot ce misca si esti la curent cu ultimele noutati. Astazi, din ce in ce mai multe recrutari, au loc direct pe Facebook. Nu stii niciodata cand e mai important ce ai postat ultima oara pe reteaua de socializare decat ce scrie in CV-ul pe care ti l-ai construit atent;
– Indraznesti. Nu a reactionat nimeni la mailurile tale? Nu-i nimic. Muntele poate merge si el la Mahomed. Incearca sa te duci personal la angajatorul tau si roaga-l sa stati de vorba;
– Nu te descurajezi. E regula de aur, pana la urma. Nu lua nimic personal. Fiecare interviu e o experienta foarte buna de viata;
– Alegi singur momentul cand vrei sa pleci de la un loc de munca. E important sa stii sa pui punct daca simti ca nu mai ai nimic de invatat sau daca, pur si simplu, descoperi ca e necesar sa mergi mai departe pentru a-ti atinge visul.
Ca si Mihaela, si eu cred ca angajarea tine si de atitudinea pe care o ai fata de ceea ce iti doresti sa faci. La final, ea le-a facut studentilor si o propunere pe care amandoi speram ca nu o vor refuza: 3 job-uri entry-level in care vor avea multe de invatat.
Mi-a facut placere sa vorbesc, alaturi de Mihaela Forgaciu, la al doilea eveniment din cadrul proiectului “Seri de mentorat pentru cariera”. Sper ca data viitoare sa vad si mai multe fete noi pentru ca promit subiecte de discutie din ce in ce mai interesante 🙂