De doamna Rosita nu-mi amintesc prea multe. Sincer, doar o doza buna de tupeu. Din acela sfidator. Imi spune ceva de tipul: “ce credeti dumneavoastra, ca e ca in privat, aveti o idee si o si implementati? Nuuu… o analizam si, dupa vreun an-doi, poate ca o parte din idei incep sa se realizeze. Asa e la stat”.

Imi mai amintesc si ca era prezenta si la o sedinta a conducerii CNPR, sedinta in care am fost infierat cu manie proletara pentru cutezanta de a solicita sa fiu remunerat doar in functie de performante. Tacea.
Nesemnificativa. Dansa a “vorbit” acum. Politicul a “vorbit” acum. Asupritorii.

Oameni buni, salariati la Posta, la stat, salariati sau antreprenori in mediul privat, cat munciti pentru 60.000 euro? Cu anii? Cate patimiti? Cu ghiotura? Cand plecati din companie sau cand va pleaca vreun client luati cumva venitul pe 2-3 ani? Mai bine va angajati la Posta, venind pe numiri politice, stati un an-doi si daca indiferent daca o faceti lata sau nu, o stergeti cu compensatorii pe doi ani jumate.
De unde vin banii? De la noi toti. Cum?

In cazul de fata, simplu: Compania de stat (proprietatea noastra) pierde bani. Se imprumuta la banci. Cand nu mai are cu ce gaja creditele se merge la guvern si se solicita taierea datoriilor/conversie, pentru ca bilantul sa arate mai bine si sa se poata imprumuta in continuare.
Dar e o problema, miscarea asta s-ar numi “ajutor de stat” si nu ne lasa UE. Cu o exceptie – compania sa se afle in proces de privatizare.

Pai atunci, hai sa ne facem ca vrem sa o privatizam. In timp ce “mimam”, stergem datoriile. Apoi esueaza privatizarea. Nici o problema, mai mimam si la anul. La Posta, la CFR…
Mai visati cumva la revitalizarea companiilor de stat cat timp se poate cheltui mai mult decat se produce, cat timp se pot taia datoriile din pix, adica sa se ia bani din buzunarele noastre? Nu ajung banii? Nicio problema, marim TVA-ul, acciza la benzina si alte asemenea.

De ce toate acestea? Printre altele si ca sa viram Rositei 60.000 euro.
Cum e posibil? Proprietarul este “statul”, adica “toti”, adica “nimeni”. Si in tara nimanui, cel mai tare e sa fii manager, sa administrezi, sa fii la butoane, sa profiti fara sa detii, tu si organizatia careia ii datorezi propria-ti ascensiune: partidul politic.

Problema este ca aceasta organizatie nu produce. Asa ca nu ai alta sansa decat sa drenezi resurse sub diverse forme din si pe spinarea organizatiei care produce. Specialitatea nomenclaturii de scoala noua.
Ce ne facem cand nu mai sunt resurse? Confiscam, nationalizam, partial sau total. In scopuri nobile, pentru egalitate si pentru reducerea diferentelor dintre bogati si saraci. Se opune cineva? La Canalul Dunare-Bucuresti cu ei!