Dupa primele doua saptamani petrecute ca director la PrioriPost, cu ocazia unei intalniri informale, am primit o intrebare din partea unui membru al Consiliului de Administratie:

“Ce-i misca pe postasi ?”

M-a bucurat intrebarea, denota interes pentru companie si redau partial mai jos raspunsul pe care i l-am dat atunci dupa prima impresie, raspuns cu care a fost de acord.

<<In raspuns se afla cheia salvarii Postei, e o companie de “servicii” – oamenii sunt elementul decisiv.

Ai ca premise faptul ca nu-i poti motiva cu bani, ca s-au perceput vesnic ca niste asupriti sub niste conduceri venite mereu politic, fara continuitate si pe care o percepeau cel putin ca neavand competenta generala si expertiza specifica, urmareau alte interese personale, pe banii produsi de ei. Prin urmare, nu au cum sa respecte acest tip de leadership, nu cred in el, li s-a parut ca nu le vorbeste limba si ca sunt folositi, iar atunci au dezvoltat tehnici de supravietuire si aparare asa cum s-au priceput ei, accentuand declinul organizatiei (evolutia 2006-2008 fiind conjuncturala).

Prin urmare, in astfel de situatii se pot intampla cateva lucruri – secunzii “middle managementului” (pentru ca sefii lor nu stiau meserie) manipuleaza “top”-ul pentru a-si proteja micile interese, supravietuiesc cei care nu au idei si doar iau notite, iar de sub middle management-ul “adaptat la situatii” nu sunt sanse sa vina niciun input.

Iar acum postasii au si obosit sa mai aiba asteptari, nu mai cred in minuni, insa cred ca pot fi retreziti.

Parerea mea este ca Posta poate fi salvata de postasi, de 25.000 postasi uniti si focusati pe termen de macar 6-12 luni in jurul unei singure idei – “sa ne salvam compania” (pentru ca sunt foarte atasati de ea), coordonati de o echipa de “implicati”, nu de “participanti”, motivata nefinanciar pentru a putea fi “exemplu”, unita in jurul acestei idei, cu o credibilitate si autoritate greu contestabile (experti pe care sa-i perceapa ca stiu despre ce vorbesc, controleaza lucrurile si in acelasi timp ii inteleg si tin la ei, le dau atentie, cred in ei), care sa se angajeze macar pe termen de un an (desi pentru un proces complet va fi nevoie de cca 2-3 ani) la o misiune care poate avea un impact de exceptie.

Cu inima si minte se poate salva Posta – un simbol economic (150 ani, cea mai vasta retea de unitati, cel mai mare angajator, cea mai mare experienta cumulata a angajatilor) al unei natiuni.>>

Poate parea idealista perspectiva mea de la acel moment, insa si acum consider ca in conditii normale poate fi o “reteta” viabila si parte din actiunile mele ulterioare (printre care si propunerea neaprobata de a-mi reduce partea fixa a salariului la 1 Euro) au avut ca baza de plecare argumentatia anterioara.

Dupa cateva luni, cu vreo doua saptamani inainte de a decide sa plec, tot intr-o discutie informala, cu un lider sindical de aceasta data, am mai primit o intrebare, la fel de relevanta, care poate ascunde si un mesaj, intrebare al carei raspuns te determina de asemenea sa actionezi:
“Domnule director, noi ne-am convins ca dumneavoastra vreti sa salvati Posta, insa sunteti sigur ca Posta vrea sa fie salvata ?”

Marturisesc ca la asta nu ma gandisem, insa a trebuit sa o fac ulterior.

Pai, sa o luam pe rand si sa definim termenii. Ce intelegem prin “salvare” ? O acceptiune ar putea fi aceea de a evita insolventa, a elimina pierderile operationale si a redemara cresterea, pastrand cat mai mult din locurile de munca.

Apoi, cine este Posta si care sunt stake-holderii ei? Au ei interes sa merga bine compania?

1. Actionarii legali

Cei mai importanti. Aici trebuie tinut cont de particularitatea ca, spre deosebire de proiectele antreprenoriale, de mai mici dimensiuni, aici nu avem de-a face cu “domnul Stat”, cu “domnul Minister” (sau chiar si cu”domnul FP”), persoane fizice care ar avea un interes direct sa detina o companie profitabila, din care sa obtina dividende si implicit sa ajute managementul sa-si atinga acest tip de obiective.

In cazul companiilor de stat, avem de-a face cu un actionariat extrem de atomizat – cetatenii Romaniei, contribuabilii, care nici macar nu au o AGA pentru a lua decizii. Nu. Actionariatul faptic este “reprezentat” de actionariatul juridic care este un “minister”, o institutie care nici aceasta nu are un beneficiu direct dintr-o eventuala profitabilitate a organizatiei.

Faptul ca bugetul de Stat ar obtine venituri din impozite (profit, dividende samd) e mai putin relevant pentru X si Y care vremelnic reprezinta Statul. Domniile lor nu vor decat pace sociala, nu doresc oameni in strada si presa ostila. Gaurile si veniturile nerealizate se pot acoperi luand mai multi bani de la fraierii multi care nu se pot apara, marind TVA-ul samd.

Conducerea actionarului juridic nu isi datoreaza nici pozitia actuala si nici cariera viitoare rezultatelor financiare obtinute de companie, ci unor persoane grupate intr-o alta organizatie numita “Partidul Politic”, organizatie cu un alt obiectiv numit “obtinerea de voturi”, obiectiv care este o cauza si un efect pentru diferite alte tipuri de beneficii, organizatie a carei finantare nu are nicio legatura cu rezultatele bune ale companiei.

Astfel, se creaza premisele ca sub diferite forme sa se “dreneze” resursele companiei catre alti oameni care actioneaza sub stindardul altei organizatii iar pagubele sa fie stinse la diferite intervale de timp prin subventii, prin taiere de datorii, practic prin a lua bani fara acordul, dar din buzunarul actionariatului fara voie, atomizat si fara putere – fiecare cetatean, noi.

Concluzionand – este imperios necesar ca Statul sa nu mai fie actionar in companii, chiar si acele asa-numite ” domenii de interes strategic” nefiind altceva decat un interes strategic pentru cei care le administreaza in propriul lor interes.

2. Managementul

Cu precadere cel executiv, dar nu numai, teoretic ar trebui sa fie interesat de rezultate bune. Dar numai in conditiile in care actionariatul (politicul) le-a trasat aceasta sarcina si daca ei nu am mai mult de castigat la nivel individual nefacand-o.

3. Organizatiile sindicale, liderii lor

Referirea la lideri o fac in contextul in care, daca il creditam pe Gustave Le Bon, vointa multimilor este de fapt vointa liderilor ei.
Este evident ca, dintr-o anumita perspectiva, interesul sindical este intr-o anume distonanta cu interesul actionarului. La urma urmelor, organizatiile sindicale se finanteaza din cotizatiile membrilor, deci un numar cat mai mare de oameni care sa castige cat mai mult este in interesul acestora.
In mediul privat, aceasta are o limita intrucat daca o companie da faliment nu este nici in beneficiul sindicatului. La “stat” insa, mai taiem din datorii, ne imprumutam in continuare si mergem inainte, oare?

4. Salariatii

Am mai spus-o, contra perceptiei generale, la stat, in particular in Posta Romana, intalnesti oameni care sunt atasati de companie si deschisi catre schimbari pe care le considera si ei ca necesare.
Ca in orice situatie, in practica se manifesta si un vector numit “rezistenta la schimbare” si daca lucrurile nu sunt manageriate cum trebuie, cu atentie si pe toate palierele, se poate intalmpla ca in realitate dorinta de schimbare sa se mai estompeze atunci cand vine vorba de interesul individual care iti poate parea afectat pe moment, mai ales cand iluzia “sigurantei” a fost unul din motivele pentru care oamenii nu au plecat din organizatie.

“Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic”. Sau “sunt de acord sa ne reformam, dar de ce sa incepem acum si de ce asa si de ce cu noi ?”

Iar daca nu suntem in pericol direct si imediat, putem sa mai asteptam cu reforma.

Concluzionand, este necesar a fi abordata cu abilitate manageriala aceasta deschidere, reformand intr-o maniera acceptabila pentru salariati si aici puterea exemplului este esentiala. Este nevoie de un management disruptiv.
In plus, pentru incurajarea transformarilor, o varianta de luat in calcul ar putea fi reintrarea pe profit si listarea companiei la bursa, cu acordarea de actiuni gratuite salariatilor.

5. Contribuabilii – cetatenii Romaniei, care sunt si actionari si cei care platesc pagubele si carora statutul ne-optional de “actionar” la Posta nu le aduce decat prejudicii.

Sunt segmentul care este direct afectat, problema este insa ca aparent nu toata lumea observa si tot aparent costul sau beneficiul nu au un impact semnificativ, vizibil si imediat asupra individului.

Deci pana la urma cine doreste “salvarea” Postei, a companiilor de stat in general si care este puterea lor?

Articol publicat si pe Wall-Street.ro.