• “Programul «Prima Casă» – creşte preţul anumitor imobile şi va fi în prim-planul următoarei crize imobiliare”
• “Paşii care s-au făcut şi se fac pentru atragerea investitorilor şi investiţiilor străine sau româneşti sunt insuficienţi”
Octavian Bădescu a devenit antreprenor în imobiliare cumpărând franciza Reemax Freedom, după ce şi-a vândut firma de curierat Sameday către Emag cu aproximativ 2 milioane de euro.
Domnia sa ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre provocările antreprenorilor din ţara noastră, dar şi despre afacerile sale pe piaţa imobiliară.
Reporter:
Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi ca antreprenor în România? Cât de greu este să faci afaceri de succes, astăzi, în ţara noastră?
Octavian Bădescu:
Antreprenorul, în efortul său creativ de a agrega factori de producţie, are ca principală caracteristică asumarea de risc, demers generat de ideea de soluţionare a unei nevoi a societăţii, pentru a fi recompensat prin profit.
În România, din păcate, antreprenorul tinde să aibă pe zi ce trece un statut de tolerat, presiunile asupra sa provenind cu precădere din zona statului, care ar trebui să îl lase cât mai liber să îşi vadă de treabă, nu să îl constrângă cu tot felul de restricţii, controale, cu hăţişuri legislative şi birocratice. De exemplu, în România sunt circa 2.000 de situaţii cu potenţial sancţionator. Acest număr ar trebui redus semnificativ. Antreprenorul a devenit un om a cărui menire pe această lume pare că este, în opinia multora şi în special a mediului politic, să îşi asume riscuri investiţionale, să creeze locuri de muncă şi să plătească taxe. Şi profitul să fie mic şi eventual să îl direcţioneze către activităţi aşa-numite de CSR.
O opinie complet eronată, principalul scop al oricărei activităţi economice fiind maximizarea profitului, acesta fiind recompensa riscului asumat şi proporţional cu el.
În mod normal, un antreprenor trebuie să gestioneze, în principal, problematici legate de managementul clienţilor, al angajaţilor, al furnizorilor şi al banilor.
Ori dacă ne uităm la realităţi, vedem că o mare parte a preocupărilor sale, a resurselor alocate – de timp, financiare şi nu numai – se duce către rezolvarea unor problematici ce ţin de relaţia cu statul – birocraţie, reglementare, taxare – aspecte pe care cu mare dificultate le poate acoperi, nu în proporţie de 100%. Rămâne expus diferitelor forme de sancţionare oricât s-ar strădui, iar dacă prin absurd ar putea să le acopere integral, nu ar mai putea rămâne pe piaţă, ar ieşi din afaceri sau ar aduce permanent bani de acasă.
Aceşti oameni cu veleităţi de eroi, aceste motoare ale economiei, mai au în plus a depăşi inclusiv anumite percepţii, de multe ori nefavorabile, din partea opiniei publice, venite din zona politică sau din direcţia celor care nu sunt antreprenori. Şi uneori trebuie să depăşească şi obstacole care îi plasează în zone de inferioritate în raport cu competiţia care îşi ia statul intervenţionist drept aliat în a bloca accesul liber la piaţă.
Concluzionând, percepţia mea este că devine din ce în ce mai greu, iar faptul că dispar mai multe firme decât apar, în condiţiile în care antreprenoriatul este o zonă aspiraţională pentru mulţi, denotă că probabil această percepţie este una corectă, din nefericire.
